Nici nu mă aștept să te mustre conștiința. Nu e despre tine și niciodată nu ai făcut-o, nu ți-a părut rău și nu te-ai gândit la cum m-ai făcut să mă simt. Mă întreb dacă plângeau oamenii în trecut de presiunea socială, de prejudecățile impuse, de neîncrederea în sine sau de singurătatea pe care o simțim pe rețelele sociale, în paralel cu ceilalți.
Cine a redactat acest material…?
Materialul a fost redactat în cadrul concursului de eseistică de Balan Cătălina, în vârstă de 20 ani, fiind selectat pentru originalitate, relevanţă și impact. Continuă să citești…
Singurătatea dincolo de ecran
Fericirea se trage din cele mai mici lucruri. Nu-mi dau seama dacă mai este actual acest proverb, pe care îl auzeam des când eram mică. Eu încă cred în valoarea și profunzimea acestuia, care este atât de paradoxal vieții pe care o trăim acum, dar, atât timp cât mă umple de sens, nu renunț să cred în el. Aleg să promovez și să admir viața în acest mod unic, simplu și atât de profund. Vorbesc la telefon cu tata și îmi dau lacrimile, pe care le maschez sub un zâmbet invizibil și o voce inocentă.
Țin să cred că nimeni nu cunoaște durerea fiecăruia, pentru că toți trăim o viață diferită, dar în același timp, atât de comună. Mereu suntem în stări diferite și trăim o mulțime de emoții. De ce ne uimește atunci când alții suferă și noi suferim? De ce suntem slabi când vedem neputință și lacrimi? De ce provocăm durere când nu suntem de acord cu ea?
Povara trecutului și recunoștința prezentului
Multe lucruri nu le știm și nu le-am trăit, dar fericiți și împliniți măcar o dată în viață am fost. Cel puțin acum facem parte dintr-o realitate plină de grijă și iubire, atenție și conexiune emoțională. Dar, totuși ne tragem rădăcinile din oameni care nu aveau cu ce să-și crească copiii și făceau avorturi, oameni care au fost deportați și care au rămas cu trauma foametei.
Suntem mai fericiți decât ne-am putea gândi. Poate că nu-și are locul trecutul într-o lume in care trăim prezentul, visând la viitor. Poate că am uitat să apreciem ceea ce avem, să fim recunoscători pentru răsărit și apus și să facem complimente oamenilor pe stradă. Nu judec pe nimeni și nu mă supăr, fiindcă e alegerea fiecăruia să interpreteze valorile vieții exact așa cum consideră fiecare că e mai bine pentru sine.
Suntem oameni și e singurul lucru comun pe care îl avem, m-am gândit inițial că singurul lucru comun ar fi sufletul, dar și definiția acestuia s-a pierdut de atunci până acum. Speranța, însă, știu că mereu va fi printre noi și va ghida pașii până la rădăcinile vieții, pe care trebuie să o trăiască fiecare în mod diferit.
Cuvintele care și-au pierdut valoarea
Evoluția omenirii și-a pus amprentele asupra consecințelor iubirii, durerii, fericirii, și neîncrederii dintre noi. Nu mai știm să iubim și pe cine să iubim. Atât de des auzim acest cuvânt încât nu mai credem în el. Înainte așteptai să te căsătorești și să poți spune acest cuvânt de patru ori în viață și atât, acum auzim “I love you” peste tot și în fiecare context. Se pierde valoarea cuvintelor și, odată cu ele, ne pierdem și valoarea noastră.
De ce este acest subiect important?
Conflictul dintre imaginea digitală și realitatea emoțională
Totul este la un click distanță, însă Cătălina ne reamintește că profunzimea vine din rădăcini (istorie, familie) și din capacitatea de a mai simți greutatea unui „te iubesc” rostit rar, dar sincer. Este o invitație la autenticitate într-o lume a copierii și a validării externe.
