Între așteptările familiei, nevoia de siguranță financiară și pasiunile creative, elevii resimt din plin anxietatea viitorului. Iarina Dimoftache explică drumul de la trupa de teatru la decizia de a studia arhitectura.
Tranziția de la hobby-urile adolescenței la o direcție profesională clară este marcată de numeroase ezitări. Mai mult, alegerea carierei la liceu se transformă adesea într-o sursă majoră de stres, alimentată de teama de a nu lua o hotărâre greșită încă de la o vârstă fragedă.
Între vocația artistică și nevoia de stabilitate
În primii ani de liceu, atracția pentru artele spectacolului părea să indice un drum bine definit. Implicarea într-o trupă de teatru pentru adolescenți și participarea la proiectele dramatice ale școlii au conturat inițial dorința de a urma actoria sau regia.
Totuși, confruntarea cu perspectivele economice ale domeniului artistic a impus o reevaluare a priorităților:
„Eram convinsă că o să dau la teatru sau la regie. După aceea, puțin din cauza părinților și puțin din propria reflecție, mi-am dat seama că poate nu este o carieră pentru mine. Vreau să fie ceva care să-mi aducă și o împlinire economică. Așa că am decis să mă opresc și am intrat într-o perioadă în care nu știam deloc ce o să fac mai departe.”
Presiunea așteptărilor și alegerea carierei la liceu
Această pauză de decizie a adus în prim-plan o problemă resimțită de majoritatea adolescenților. Este vorba de solicitarea constantă venită din exterior de a ști exact ce drum vor urma pentru tot restul vieții.
Deși rațional simțea că are timp să exploreze opțiuni, fiind abia în clasa a X-a, presiunea mediului școlar și a familiei s-a dovedit apăsătoare:
„Simțeam pur și simplu o presiune din partea profesorilor și a părinților. Cred că toată lumea simte asta în liceu, deși, din punctul meu de vedere, nu este neapărat momentul potrivit să decidem ce vom face toată viața de acum înainte. Mulți dintre colegii mei nu știu încă încotro vor merge.”
Trecerea printr-o etapă intermediară în care a analizat opțiunea jurnalismului a ajutat-o să își clarifice relația dintre profesie și pasiuni colaterale. Implicată în redacția școlii, Iarina a concluzionat că poate continua să scrie sau să urmeze un master în domeniu fără a fi condiționată de o licență strictă în comunicare.
Sinteza ideală: Desenul și științele exacte
Soluția de echilibru a venit prin reconectarea cu o pasiune din copilărie, compatibilă atât cu latura sa vizuală, cât și cu profilul real de la clasă:
- Pasiune grafică: Desenul liber și abilitățile vizuale cultivate în mod constant.
- Rigurozitate tehnică: Păstrarea materiilor exacte (matematica și fizica), pe care nu își dorea să le abandoneze.
- Mobilitate academică: Pregătirea pentru admitere atât la facultățile de profil din România, cât și la universități din străinătate.
„Am decis să dau la arhitectură. Îmi place să desenez și nu am vrut să pierd partea de matematică și fizică, discipline pe care le fac la liceu și nu mi-ar plăcea să le las deoparte. Momentan am rămas pe această opțiune și mă gândesc să aplic atât în România, cât și în alte țări.”
📱 Urmărește discuția completă în materialul video (aici)
Provocările orientării profesionale în România
Datele educaționale arată că un procent ridicat de liceeni se confruntă cu anxietate legată de tranziția universitară din cauza absenței unor servicii integrate de consiliere vocațională. Acestea au rolul de a identifica din timp aptitudinile reale ale tinerilor.
Despre seria video genzi.ro
Materialul reprezintă al treilea episod dintr-o serie de dialoguri orientate spre Generația Z. Acestea analizează fără filtre barierele de comunicare dintre elevi, profesori și părinți.
