Sursă imagine: Dumitrescu Alexia/arhivă personală
Acest material a fost redactat de Dumitrescu Alexia Sofia, în vârstă de 18 de ani, elevă. Lectură plăcută tuturor!
- CINE…
Sunt anumite concepte al căror scop nu mai trebuie identificat și validat de a noastră înțelegere, acelea care acționează asemeni cărții uitate de ani de zile pe birou, al posterului lipit de tine în perioada în care găseai inspirație în fabulosul imaginației și admirație în personajele animate sau, mai degrabă, a prezenței neobosite a timpului, care îți flutură părul și îți rotește privirea până când clipa își pierde echilibrul și părăsește mișcarea circulară a atenției noastre.
Dacă nu am eșuat până acum să vă urmez traseul, aș dori să vă ofer o pauză în neîncetata voastră activitate pentru a vă odihni corpul și a vă regăsi spiritul, căci degeaba reușești să parcurgi călătoria anevoioasă către poarta succesului, ca apoi să realizezi că ți-ai pierdut cheile…
Ceea ce vă este oferit, în urma acestei scrieri, este, prioritar, liniștea și divertismentul de a diseca într-o manieră atât de împrăștiată un subiect care poate părea neapetisant la început (dacă apărea într-un reel, sigur nu l-ați fi apreciat), dar care poartă, în a sa origine, amprenta fiecărei ființe umane (merită o căutare, totuși?). De asemenea, pentru cei interesați în depistarea nuanțelor psihologice a oricărei formulări – joacă cunoscută autoarei – , acest text poate genera, în cel mai bun caz, o conștientizare a originii mecanismelor noastre cognitive (superioare sau inferioare, importanța acestei distincții nu se regăsește prin aceste rânduri) și, în cel mai nefericit caz, o căutare intrigantă a unei soluții pentru ameliorarea anxietății sociale pe care, conform ultimelor sondaje, cât mai mulți sunt nevoiți să o îndure.
- CINE AM FOST?
Milioane de ani de existență, 8501 de anotimpuri petrecute, 2026 de ani, luni, săptămâni, zile, secunde – suntem învățați să apreciem cronologia înainte de a aprecia clipele peste care nu sperăm să trecem. Adoptăm un sistem creat pe baza unei credințe religioase populare, dar nu unilaterale, ce prezintă, într-adevăr, o măsură stabilă a timpului susținută de știința astronomiei, însă a cărei origini arbitrare, fără a aminti de civilizațiile anterioare și de măiestoasele sale rămășițe, denotă un mister al întruchipării noastre de astăzi, cât și o nedreptate față de moștenirea pe care ne-au oferit-o cei „Înainte de…”.
„Cel din urmă va fi cel dintâi” se spune, dar de ce, în această instanță, viceversa este cea care ne mută limbile ceausurilor? Urmează, din nefericire, să dau dreptate pasionaților noștri patrioți, căci cel responsabil de această catalogare insensibilă în situația actuală, în „era noastră”, este călugărul Dionisie, care și-a găsit inspirația venind de pe pământurile locuite acum de noi pentru a da noua ordine, deși greu descifrabilă, căci să alegi Anno Domini-ul cu 525 de ani înainte de prezentul tău semnifică ori o precizie dumnezeiască, ori o alegere mult prea entuziastă în acele vremuri pentru a fi calculată.
Pot să afirm că religia este conturată de atâtea fapte contradictorii, încât o să închei această încercare de a-i găsi un sens, respectiv o conotație negativă. Însă, pentru majoritatea statelor care nu beneficiază de un titlu secular, este pur și simplu injust să îți fie declarată încrederea într-o figură de neimaginat unui nou-venit, înainte de a-ți găsi și de a-ți dezvolta încrederea în propria întruchipare, chiar dacă fragilă, mortală și neexperimentată.
De ce nu am fost învățată despre părinții, bunicii sau ceilalți strămoși ai mei înainte să știu cu câți ani sunt mai tânără decât apariția divinității? De ce nu mi-au fost inspirate dispoziția luptătoare, rezistența la subordonarea externă sau calitatea de a-mi procura propriile resurse pentru supraviețuire, în loc să recit pe nemestecate imnuri, rugăciuni, laude față de entități care nu s-au atins de binefacerea mea, dar care îmi inspiră o docilitate sufocantă?
Aceste figuri imortale nu s-au născut sau crescut printre noi, însă sămânța care se regăsește în fiecare dintre noi, adăpostită de fiecare generație sub masă, printre crăpături, îndesată în subconștient și aruncată pe documente oficiale este una și singura formă de demnitate umană pe care toți ne-o însușim: libertatea de a trăi aici și acum, și de a înțelege acest fapt. Ea este originală, forma parentală care va procrea și din care se va naște dreptul fundamental al omului, și anume libertatea de exprimare. Mi-aș îndemna cititorii să valorifice mai mult conștiința rudelor noastre îndepărtate de foarte mulți ani, căci aceștia ne-au indicat cel mai roditor mod de a ne câștiga amintirile și identitatea, prin iubire față de pământul de sub noi, față de cei dragi de lângă noi și față de cerul care ne-a călăuzit la fiecare rotire.
Urmează să explorez exercitarea acestui har omenesc din perspectiva unor voci provenite din medii, situații și prejudecăți unice, pentru a ilustra impactul pe care îl produce în situația contemporană.
- CINE AM FOST ȘI CINE AM DEVENIT?
Am crede că, totuși, a trecut destul timp pentru ca societatea de astăzi să ofere o speranță de viață echitabilă pentru oricine care își are prima suflare în acest ceas, însă devine din ce în ce mai ușor să acceptăm inegalitatea decât să creștem interesul de a o studia și combate. Trecutul este inaccesibil, pierdut, nu îl putem schimba sau șterge definitiv, însă îl putem folosi pentru a identifica neajunsul reușitelor și de a încerca să ne compensăm lipsurile.
Este posibil, oare, să umplem golurile gândirilor noastre dezrădăcinate? Avem norocul de a suporta doar erori elastice, ce își pot reveni la sănătatea inițială, sau unele distrugeri sunt ireparabile?
În România, lucrurile pot fi îmbunătățite, dar numai prin acceptarea faptelor și ideilor care s-au dovedit a fi nocive în trecut, prin schimbarea mentalității cu privire la cei din jur și la ce înseamnă, de fapt, să fii liber.
„Libertatea înseamnă să pot alege fără frică: ce spun, ce cred, ce vreau să fiu și ce drum vreau să urmez. Este sentimentul că deciziile mele îmi aparțin.”
-Dragomir Roxana Maria, Constanța, 18 ani
„Independența pentru mine înseamnă să îmi pot forma propriile principii și valori, fără să simt că trebuie să mă conformez unor tipare ale societății.”
-Pârvu Maria, Craiova, 18 ani
„Cred că libertatea de exprimare și independența se includ una pe cealaltă – dacă una dintre ele lipsește, cealaltă nu se poate manifesta până la capăt.”
-Ifrim Gabriela, Piatra Neamț, 18 ani
Acești trei gânditori, în debutul procesului de maturizare, oferă răspunsuri lămuritoare legate de abordarea învățământului nostru, a acestor termeni ironizați în mediile în care creștem, dar care tratează cu respect studiul acestora în cadrul elevilor, prin materii precum educația civică, devenită educație socială în gimnaziu, unde toate trei au fost familiarizate pentru prima oară cu noțiunea de „libertate” și „independență”.
Totuși, îmi rămâne o curiozitate: Să aplaudăm școala pentru că le concretizează astfel de concepte, sau să mustrăm cultura românească, pentru că nu le oferă niciun indiciu cu privire la posibilitățile și limitările lor?
Față de instruirea de dinainte de 1989, societatea românească și-a deschis porțile pentru ca acești termeni existenți de mult timp (cel puțin în teorie) în emisfera vestică, să migreze și pe lanurile noastre de grâu, însă a trecut destul timp pentru ca românii să simtă diferența?
„Față de perioada în care România se afla sub regimul comunist, sunt puțin mai relaxată. Pot să afirm că nu mai sunt atât de apăsată de acea frică de a spune ceva greșit, cuiva care nu trebuie să audă. Nu mai am frica aceea, dar acum simt că nu mai am putere”.
-Dumitrescu Mirela, Caracal, 56 de ani
Am avut prilejul de a asculta experiența unei doamne cu o fire călduroasă, dar afectată de schimbarea de conducere în urma Revoluției din 1989. Doamna Mirela afirmă că, deși este încurajată gândirea liberă în mediul educațional și familial, încă se confruntă cu constrângeri alimentate de frica persoanelor influente, afiliate unor partide de mare stimă din România: „Nu cred că regimul actual îmi oferă independență și libertate, nu poți spune ce gândești, în continuare sunt diferite persoane și partide, iar dacă spui lucruri controversate față de un membru de partid, el le poate spune aceste lucruri conducătorilor lor, și îți pot afecta locul tău de muncă. Trebuie să fii mai rezervat, dacă nu faci parte din partidele care sunt la putere acum, căci te pot afecta. Pot să vină și să-ți râdă în nas, mai ales la locul de muncă, chiar dacă nu au același nivel de pregătire în domeniul respectiv ca tine.”
În afară de situația precară cu care ne confruntăm în țara noastră, mi s-a mărturisit că ea este superioară față de multe state, majoritare foste colonii ale marilor imperii. Acestea le-au părăsit pământul, dar nu și subconștientul.
”Nu îți poți exprima gândurile fără a risca consecințe legale sau sociale. Cel mai periculos este din punct de vedere legal, unde îți pot termina viața. Totuși, social, este mai maleabil pentru mine. Deși îmi dictează cum trăiesc și arăt, faptul că am libertatea de a le ignora opinia îmi arată că pot lupta împotriva acestui regim.”
-Shimaa Mahmoud, Menofia, Egipt, 26 de ani
Nimic nu se compară cu onestitatea bunilor mei prieteni din străinătate, însăși o armă de rezistență împotriva violenței și figurii autoritare cu care trebuie să se lupte, majoritatea incoveniențelor venind de la semenii lor, căci acolo a ajuns sămânța foștilor dictatori, ai hoților de cultură și moștenire spirituală și simbolică pe care fiecare trib sau entitate statală o posedă, încercată a fi îngropată sau nu.
4. CINE AM FOST, CINE AM DEVENIT ȘI CINE VOM FI?
Sper doar că cei care au îndurat aceste sentimente și idei neșlefuite, dar provenite din cele mai rafinate colțuri ale dorinței de dreptate vor putea aprecia ceea ce este numai al lor, pe care nimeni, oricât de mult ar încerca (sau care deja a încercat, fără să ne dăm seama), nu va putea să le achiziționeze, căci metalul rar este mai prețios decât aurul, iar libertatea și independența de a gândi pentru sine bat productivitatea.
Avem sau nu libertate de exprimare? Când am avut-o și când am pierdut-o? O mai putem regăsi? Cu ce preț?
Dacă te afli în acest moment în fața articolului punându-ți aceste întrebări, am un mic adevăr de împărtășit: faptul că avem posibilitatea de a ne căuta urmele libertății este luxul care ne curăță calea spre eliberare; de aici, poți doar să crești…
Sursa imagine: Dumitrescu Alexia/arhivă personală
Cine a redactat acest material?
Materialul a fost redactat în cadrul concursului de eseistică și articole de Dumitrescu Alexia Sofia, în vârstă de 18 de ani, elevă, fiind selectat pentru profunzimea analizei, originalitate și actualitatea temei abordate.
De ce poate fi acest subiect de interes pentru noi? Despre ce este vorba mai exact?
Într-o lume dominată de fluxuri rapide de informație, acest material oferă o „pauză” necesară pentru introspecție. Iată de ce contează pentru generația Z:
Educație civică aplicată: Materialul transformă conceptele teoretice învățate la școală (educație socială) în realități trăite, arătând limitările și posibilitățile reale ale libertății în România de astăzi.
Formarea identității: Tinerii se află în etapa în care decid ce valori și principii le aparțin cu adevărat și ce reprezintă doar „tipare ale societății” de care vor să se desprindă.
Combaterea anxietății sociale: Textul menționează că înțelegerea mecanismelor noastre cognitive poate fi o soluție pentru ameliorarea anxietății sociale, o problemă tot mai frecventă în rândul tinerilor.
Conștientizarea puterii personale: Mesajul final este unul de împuternicire: faptul că putem căuta libertatea este „luxul” care ne permite să creștem.
