Aveam 18 ani și nu știam ce ar trebui să fac cu viața mea. Am dat la Medicină, ca mulți alții. Deși a fost un succes, deși am obținut un punctaj bun pregătindu-mă de una singură, m-am simțit rău. Ce se va întâmpla cu pasiunea mea pentru matematică? Cu cititul, scrisul, arta, istoria, religia, filosofia, cu toată setea de cunoaștere pe care viața de licean mi-o îngăduia?
Cine a redactat acest material?
Materialul a fost redactat în cadrul concursului de eseistică de Roșca Ruxandra-Raluca, studentă, fiind selectat pentru originalitate, impact și claritate. Continuă să citești…
Ce ar trebui să fac în anii de facultate? Să fac voluntariat? Medical sau non-medical? Să mă implic în cercetare? Să stau cât mai mult prin saloane, cabinete și holuri de spital? Să consum compulsiv cultură? Să merg în cât mai multe city-break-uri? Poate să mă angajez? Să petrec cât mai mult timp cu prietenii mei?
Ce ar trebui să fac vara? Să mă plimb prin lume fiindcă timpul acesta liber nu se va mai întoarce niciodată? Să fac practica de vară în orășelul meu minuscul pentru că nici timpul cu părinții nu se va mai întoarce? Ori, dimpotrivă, să merg în marile secții ale marilor spitale pentru că timpul formării nu se mai întoarce? Să merg în Erasmus pentru a trăi experiența străinătății? Mâine-poimâine am 26 de ani, timpul trece…Acum e vremea cunoașterii, acum sunt ultimele clipe de copilărie prelungită, acum e vremea culturii, acum e vremea prieteniilor, acum e vremea descoperirii…acum e vremea pentru mult prea multe. Și atunci nu mai e vremea pentru nimic.
Am 24 de ani și încă mă întreb ce o să mă fac când voi fi mare. Ar trebui să încep o altă facultate, să studiez istoria artei, istoria religiilor, limbile clasice? Poate să continui cu un doctorat în Medicină și să devin asistent universitar? Poate să plec în cele din urmă din țară? Să plec doar la rezidențiat și să mă întorc? În ce țară, unde, când? Să încep să învăț o limbă nouă sau să le învăț mai bine pe cele deja știute? Să mă retrag într-un orășel ca al meu și să trăiesc o viață de eremit (o persoană care trăiește în singurătate absolută)? Ce o să aleg la rezidențiat?
Am 24 de ani și, desigur, am fost nevoită să dau răspuns unora dintre întrebările de mai sus. În lumea noastră, dacă te-ai născut într-un ceas de grație, totul se poate. Lumea e mare, drumurile sunt deschise și nesfârșite. Când alegem, miliarde de drumuri mor înaintea noastră și poate unele dintre ele duceau spre vieți împlinite, adevărate, fericite. Poți să nu alegi nimic, sperând că o să ai totul, și astfel să devii un ratat. Angoasa acesta este prețul libertății mele și, slavă Domnului, sunt gata să-l plătesc.
De ce este acest subiect de interes pentru generația Z?
- Paradoxul alegerii: Trăim într-o lume a posibilităților infinite, unde ni se spune că „putem fi orice”. Textul surprinde momentul presiunii zdrobitoare de a alege corect. Pentru noi, fiecare drum ales înseamnă „moartea” altor miliarde de versiuni ale noastre, ceea ce transformă libertatea într-o sursă de anxietate.
- Lupta dintre specializare și curiozitate: Mulți tineri, în special cei din domenii riguroase precum Medicina, se pot regăsi în această dilemă: cum să devii un profesionist bun fără să-ți pierzi sufletul de „generalist” pasionat de artă, istorie sau filosofie?
- Anxietatea timpului care trece: Sentimentul că la 24-26 de ani „vremea trece” și că oportunitățile (Erasmus, călătorii, formare) se bat cap în cap este o experiență universală pentru Generația Z.
- Dilema „A pleca sau a rămâne”: Această întrebare rămâne una dintre cele mai mari presiuni pentru tinerii români. Alegerea între succesul în străinătate și timpul prețios petrecut cu părinții în „orășelul minuscul” este o rană deschisă pentru mulți dintre noi.
- Acceptarea angoasei ca preț al libertății: Mesajul final este unul de o maturitate rară. Nu oferă o soluție magică, ci o acceptare: angoasa (acea stare de neliniște profundă, anxietate sau teamă nedefinită care apare în fața incertitudinii și a multitudinii de alegeri posibile) este semnul că ești liber. Pentru un tânăr care se simte pierdut, această perspectivă transformă slăbiciunea în putere.
